Nu ma privi. Te voi minti. III

                       Dupa ce l-am mintit pe A prin intermediul messenger-ului, m-am "reprofilat" ca sa zic asa, pe facebook. Am gasit poze cu diferite persoane din Rusia si Estonia, am creat profiluri de facebook false, mai multe pentru a parea reala. Aveam nevoie de prieteni pentru credibilitate.
                     In acea perioada, ma numeam Laura. Am inceput sa vorbesc, printre multi altii, cu un oarecare R. Trebuie sa precizez faptul ca, dintre toti cei pe care i-am mintit si despre care am scris sau urmeaza sa scriu, pentru R nu am simtit absolut nimic, nu tremuram cand asteptam sa raspunda, nu zambeam cand era online, nu voiam sa-l mint, il consideram doar o victima colaterala, dar el a jucat un rol important in ceea ce priveste urmatoarea mea nastere. Ca sa termin cu R, in cazul lui am murit pentru prima data pentru ca asa trebuia si nu pentru ca m-am sinucis sau pentru ca am fost omorata, am murit fara sa imi dau seama, transformandu-ma in altcineva.
                    Inainte de a muri, am devenit altcineva: Simona, prietena cea mai buna a Laurei. Cu ajutorul lui R am ajuns din nou la B, pe care l-am mintit a doua oara. Exista 3 motive posibile pentru acest fapt:

1. Am avut noroc
2. El era/este prea naiv(prost)
3. Sunt eu prea buna la minciuni  

                Sincer, cred ca adevarata este prima varianta, cu toate ca mi-ar placea sa cred, din narcisism ca este a treia, pentru ca , datorita lui M, o persoana despre care voi scrie mai multe peste cateva zile, am aflat ca "Modestia este calitatea celor fara calitati" (Nu imi amintesc exact al cui este citatul, insa nu pot sa uit ca M, persoana de la care am aflat multe, mi l-a zis. Datorita acestui aspect pot sa spun ca narcisismul lui A este nimic in comapratie cu iubirea lui M fata de sine, insa nu-mi displace deloc increderea in propria persoana cu toate ca poate fi si exagerata)
                    Trecand peste motivul pentru care l-am mintit pe B pentru a doua oara, a fost o perioada destul de dificila. Vorbeam des, chiar si la telefon, iar el sustinea faptul ca era indragostit de ea. Am evitat intalnirea dintre cei doi de nenumarate ori si am incercat sa-l fac sa o uite, ba chair sa il apropi de cine eram eu in realitate, dar nu am reusit. I-am zis adevarul de ziua mea si, sincer, a fost cea mai urata zi de nastere, pana acum. L-am sunat si i-am zis sa vina pana in locul in care imi sarbatoream ziua si i-am aratat telefonul in care erau mesajele. Aceeasi reactie ca a tuturor: uimire. Am putut citit in privirea sa dezamagirea. Nu imi pot imagina durerea pe care ar fi putut sa o simta, dar imi pot imagina durerea mea. Eram dezamagita de mine, eram constienta de cat rau am facut si eram vinovata pentru dezamagirea sa. Nu eram mandra de mine sau de ceea ce facusem, dar traisem si momente frumoase, chiar imi facusem sperante ca ar fi existat posibilitatea sa fiu iertata, dar apoi mi-am dat seama ca este o posibilitate imposibila...Cu greu am trecut peste acele sperante