Cu cativa ani in urma m-am intrebat cum ar fi sa mor, ce se intampla in momentul in care sufletul se dezlipeste de trup, daca mai simte ceva sau daca este complet imun sentimentelor
Intrebarile acelea au fost cele mai dificile intrebari puse vreodata. De ce? Pentru ca, nu dupa mult timp, au venit si raspunsurile, la care nu ma asteptam.
In momentul de fata sunt experta in ceea ce priveste moartea. Am trait-o de zeci de ori in toate formele posibile. De cele mai multe ori m-am sinucis, de cateva ori am fost omorata, iar de foarte putine ori, poate chiar o singura data, am murit pentru ca asa imi era destinul.
Lasand moartea, m-am si nascut de nenumarate ori, pentru ca nu ai cum sa mori daca nu te nasti. A fost alegerea mea, iar acum, consider alegerea facuta, o greseala. Poate ca prima data a fost din curiozitate si nu stiam ce va urma, dar apoi a fost alegerea mea sa continui si indiferent de cat de mult regret si cat de mult mi-as dori sa imi gasesc o scuza, nu pot. Imi amintesc si acum inceputul.
Era 4 aprilie 2010, ma aflam la biserica cand l-am vazut pentru prima oara pe S. Nu stiam cum se numea, nu-l cunosteam, dar simteam o dorinta ciudata de a-i vorbi. De sigur, nu am reusit sa fac ce imi doream. L-am numit FDLB(frumosul de la biserica), nume pe care l-am pastrat pana pe 12 iunie, zi in care m-am nascut prima data. Ma numeam Oana, eram inalta, bruneta cu ochii albastri si aveam 17 sau 18 ani si un iubit Laurentiu. Cam astea erau toate detaliile ce tineau de mine, de Oana. Am aflat email-ul lui S si l-am adaugat pe messenger, ca asa era la moda atunci. Am vorbit ore in sir, zile, luni, timp in care, cred eu, am devenit prieteni buni. Am avut multe planuri, diverse moduri de a ma apropia de el si am reusit. In acel interval de timp am descoperit un om minunat, o persoana ce a insemnat mult pentru mine pentru ca m-a schimbat. Am atatea amintiri placute din acea perioada. Imi amintesc ca ii ziceam "romanule" pentru ca patriotismul era caracteristica sa de baza. Cu greu, m-a invatat si pe mine sa simt o mica parte din acea dragoste pe care el o simtea fata de patrie. Eram in perioada mea de rebeliune, o perioada in care nimic nu era cum imi doream. Eram intr-o perioada in care aveam nevoie de cineva sa ma inteleaga, sa ma asculte si el a fost acea persoana si pentru acest lucru ii sunt recunoscatoare.
Fericirea nu a durat mult. Dupa aproximativ 8 luni, mai exact pe 7 ianuarie 2011(nici eu nu stiu cum am reusit sa tin minte datele) i-am zis adevarul. A fost uimit, aproape ca nu a crezut, insa nu s-a suparat. A fost o reactie neasteptata pentru care ii multumesc. Oricum, cum ar fi putut sa reactioneze, cum ar fi putut sa se supere pe o biata fata de doar 14 ani care avusese ghinionul sa creada ca o minciuna, un plan bine pus la punct ar fi putut sa ii aduca prietenia sau poate chiar iubirea unui tip despre care la inceput nu stia absolut nimic, de care se simtea atrasa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu